Am mai trait asfel de clipe si cand era "just ok". Opream timpul in loc noaptea si priveam goala clipa, aerul, ploaia.
Anul trecut am asteptat mult timp furtunile de vara, in care sufletul ti-e naufragiat pe o pata de stea. Cauti orizontul si te lovesti de o margine a universului, privirea fiindu-ti doar tangenta la viatza traita pe pamant. Dar nu a aparut. Nu am mai avut timp sa visez? Sa fiu melancolica? Nici toamna parca nu am mai gustat-o la fel. Si totusi imi amintesc acea ploaie de primavara, cand iti vine sa te dezbraci, sa sfidezi orice lege morala si sa dansezi in ploaie si sa simti cu fiecare por atingerea suava a ploii. Sa simti cum trece prin tot trupul tau si te lasa la fel de curat si senin ca cerul plouat si stropit cu culorile intregii vieti, prinse intr-o pamblica vie.

Doar am inchis ochii pentru o clipa si am tacut.
No comments:
Post a Comment