Te privesti in oglinda si realizezi ce amalgam de amprente esti, tu neprihanita, cum te-ai nascut pura si neatinsa de idei, cu propriile-ti perceptii despre tot ce te inconjoara, dar au aparut oamenii cu gandurile lor, cu "focul frige", cu "apa e uda" cu lucruri ce parca tu nu le-ai fi invatat daca nu veneau ei sa ti le spuna. O, si inca in ce fel! Ce fel fantastic ai fi avut tu sa te joci cu broboanele de apa incat intregul trup ti-as fi fost neatins de umezeala, caci ce inseamna sa fii ud? Sa ai apa pe tine? Oriunde ar fi apa o poti considera pe tine. Sa fii ud, inseamna ca distanta dintre zeama universului si pielea ta sa fie minima? Inseamna ca pielea-ti sa cunoasca si sa fie patrunsa de sudoarea atmosferica?
Oricat de aproape iti este de piele apa, ea tot nu este parte din tine, doar te uda? Oricat de mulata ar fi pe trupu-ti tot ramane un strat picometric intre tine, tu entitate si lacrimile divine? Apa niciodata nu se va aseza pe corpu-ti si va sta acolo cuminte asteptandu-se sa se evapore in intregime. Tu esti apa ! Tu! Iar ea va cauta perpetuu sa se atinga cu apa din tine, sa se contopeasca sfios dar ferm cu meandrele-i feminine.
Asa ai fi perceput tu starea de "apa (t)e uda", ca mai mult tu, ca un "tu" mai diluat sau mult mai hidrogenat:)
No comments:
Post a Comment