Gutui

Anotimpul de care mereu m-am temut, a sosit. Toamna cu regrete si oftări adânci, cu ușoare suspine și desprinderi de mână. Oare se profilează un nou tip de sezon? Toamna sunt mai melancolică, mai însingurată deși tumultul mă cuprinde în vraja sa. Viața, școala, parfumul aerului rece, frenezia. Cuvinte goale. Cu fiecare clipire simt briza vremurilor trecute, vremurilor ce odată au părut grele și de care mă temeam dar ce-au știut să îmi dăruiască zâmbete. Suspin de frig, de haine, de zăpadă. Cuprinsă de agitație, cu nelinistea-n suflet, respir cu mai multă greutate. Cubul sfărâmat într-un colț, zace neterminat pe podeaua lucioasă. Într-o zi o să te tai în cioburile lui, căci ai preferat un cub în locul unei inimi. Ai sculptat din propriul suflet un cub perfect. Soarele ți-a fost daltă, iar oasele matriță. Draga mea, scumpa mea, uiți că niciodată nu ai simțit aceleași sentimente, că fiecare an te-a surprins cu și mai multă bogăție autumnală? Lasă pradă trecutului ploile nestinse cu umbrelele ținute în doi, mirosul de pal proaspăt tăiat, alergatul în uniformă școlărască cu brațele dornice să stea după gâtul unuia, cu zulufi si ocheade ghidușe, cu sprint-uri dupa metrou și tren, cu o pasiune nebună pentru muncă, iar într-un final pe meleaguri străine, pe pr opriile picioare, îndragostită de viață. Toamna asta mă va prinde alergând după copii și îndeplinindu-mi o dorință veche. Gustav Klimt mă va aștepta la Sinaia, iar într-o zi pe neașteptate voi spune "Hai!'