A trecut o luna de cand a plecat Victor. Il vad schimbat. E altfel decat era cand m-a cunoscut. Citeam posturi mai vechi in care ma plangeam ca ma sufoca. Acum eu sunt cea agasanta. Are rost? Vreau sa o termin cu Victor. Am stat si m-am gandit la asta o vreme, nu e un gand nou, dar se pare ca ma cuprinde din ce in ce mai des. Timp pentru noi 2 nu aveam. I-am cerut lunea trecuta sa avem cat de curand posibil o discutie serioasa. Luni, marti si miercuri a avut treaba. L-am inteles. Joi i s-a facut somn si e normal, la cat munceste si cat mai doarme in ultima vreme. Vineri mi-a rezervat cam 2 ore, pretextand ca a fugit de la deschiderea jocurilor sportive pentru mine. Sunt o bataie de cap. Nu vreau asta. Dupa cele 2 ore a plecat la petrecere, la ziua cuiva. La inceput, in august. plangeam cand era la petreceri. Acum sunt indiferenta, sunt foarte ok si inteleg ca e o ecuatia in care eu sunt in plus. Eu am treaba mea si imi vad de ea, el treaba lui si isi vede de ea. Fiecare are un drum al sau. As vrea totusi sa ramanem amici, just friends. O sa incerc sa il ajut cu ceea ce are nevoie, dar nu mai pot spune ca il iubesc. Iubirea e alt ceva, iubirea implica alte sentimente, nu cele pe care mi le-a provocat el il ultima luna. Iubirea sta pe alte meleaguri. L-am intrebat acum ceva vreme cum si-ar da seama daca l-as insela. Mi-a zis ca nu ar avea cum. Asta constat si eu. Daca ar fi sa se intample ceva, nu as avea cum sa aflu. Nu ma tem de asta din partea lui, e un tip onest. Mi-a mai zis ca nu ar fi corect daca s-ar intampla ceva cu mine si sa nu i-as spune. In perioada aceea poate ca si-ar gasi iubirea vietii lui si ar trece pe langa ea, doar din cauza mea. Ma simt in drum, ma simt in calea lui. Imi doresc sa scape de tot comportamentul meu de om ranit, de boala mea, de gelozia mea. Tot ce fac acum e sa il umplu de reprosuri si nervi. Acum tac. Nu o sa mai fac asa. Nu am de ce. Nu imi greseste cu nimic, nu e vina lui. Are dreptul la o viata. O are. O am si eu pe a mea. Durerea mea se rasfrange asupra lui. Te dezgusta lucrurile amare si intr-un final renunti. Asa va fi si cu el, daca eu voi insista sa trag de relatia asta ca de un hoit. Deja a intrat in descompunere si pute. Poate ca voi regreta ceea ce am scris aici. Poate ca asta e doar o fila din durerea mea. Suferinta, boala ii schimonoseste pe oameni, ii face hidosi. Imi spuneam, mult timp, ca nu voi gasi altul ca el. Da, e adevarat, dar cu siguranta voi gasi pe cineva sa imi ofere mai mutl decat a putut el sa imi ofere in ultima luna. Poate ca inca nu s-a adaptat? Da, poate. Dar daca ne despartim nu voi sari in bratele primului venit. Acum poate o sa am mai multa ratiune decat acum 2 ani si jumatate. O sa imi vad o perioada de viata mea si atat. Saptamana trecuta eram prea indurerata si simteam doar nevoia sa ma razbun. E inutil si in plus voi plati si eu pentru pofta mea nebuna de carne vie. Merita? Cu siguranta ca nu! Si pana la urma Victor a fost un om de milioane, atat cat a fost, iar acum ca nu mai e, nu am nici un drept sa ii dau in cap.
Ce va fi? O sa incerc sa ii raman in continuare aproape. O sa il ajut o vreme, o sa ii amintesc de cursuri, de teme, asa vag, daca o sa aibaa nevoa sa se joace ma voi juca cu el. E o perioada doar. Ma team sa nu ma amagesc pe mine, iar. Mi-e teama ca nu voi avea taria sa nu ma mai implic emotional. Si imi este si mai teama ca nu voi rezista sa nu ma duc la aeroport si sa nu iau legatura cu el, ca atunci cand eram impreuna. Eh...
Inca o chestie. Poate ca asa imi voi testa sentimentele. Poate ca daca ma intorc la el, il iubesc cu adevarat {flori de cais:)) tu crezi macar ceea ce scrii?} Poate ca... ai dreptate, ma mint. Voi fi doar iluzionata de ideea a ceea ce a fost. Dar imi spunea cineva de mult, atunci cand ajungi iar sa fii trup langa trup, sa dormi iar la pieptul lui, iti poti da seama de ceea ce simti. E ca un dus rece, te deescarci si realizezi ca de fapt era doar acea chemare, fantoma a ceea ce a fost. Dar m-as simti tare murdara dupa, murdara ca m-a atins, murdara ca l-am sarutat, murdara ca am crezut intr-o himera.
Ceva s-a schimbat in relatia noastra o data cu plecarea lui, dar s-a schimbat prea mult. Il vad cum gandeste mai nou, il vad cum pleaca si ma lasa zacand intr-o balta de lacrimi insengerate. Mai apare arareori cate o iluzie, cate un sfat, cate un semn: "Speranta iti va da taria de a merge mai departe"; "acum ai puterea sa lupti cu adevarat pentur ceea ce simti" etc. E ciudat sa dai peste astfel de fraze, atunci cand tu vrei sa renunti si vrei sa lasi destinul sa isi faca treaba. E ciudat sa capeti curaj, doar pentru ca asa a vrut destinul, si tocmai dupa ce ai decis sa il lasi in pace si sa nu te mai asezi de-a curmezisul in calea sa.
Ma simt ciudat pentru ca as vrea sa stiu ce sa fac, as vrea o parere, un sfat.
No comments:
Post a Comment