E tarziu in noapte...Lacrimile nu mai au putere sa strabata, sa strapunga stratul pus cu disperare peste. Totul a incercat cu durere sa se cicatrizeze. Simt partea putrezita din interiorul meu. E ca o rana adanc existenta care nu se mai arata la suprafata. Totul pare asa frumos si roz...
Poate intr-o zi va aparea acea persoana care va stii sa scoata durerea inchistata.
Nu am fost niciodata frumoasa si nici nu voi fi. Am devenit o bucata de lemn fara de simtire... sau e doar proteza de lemn pe care o tarasc dupa mine?
Tuesday, November 9, 2010
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment