Feed-back (II)

Am rămas cu capul întors, cu privirea țintuită spre dulcea visare. Hubloul de gheață prin care încercam sa îmi zăresc iubita asudase.

Voiam doar să îi vad chipul. Mi-o imaginam zâmbitoare și încrezătoare în frumosul viitor care ne așteaptă. Știu, însa, că și ea avea inima cât un purice, ca și mine.

Amândoi ne căutăm prin amintiri si zâmbete, ne dăm întâlniri la cesuri târzii, în vis, în cer, unde nimeni nu ne știe și unde putem sta îmbrățișați fără ca timpul și spațiul să mai conteze. Te-am sărutat azinoapte cu luna, îți amintești? Tu ai întors somnoroasă spatele, trăgând plapuma de stele după tine. Pentru o clipă ți-am zărit un umăr... M-am repezit să îl mușc, dar decum l-am atins, frenezia s-a stins într-un sărut înăbușit de lacrimi. La crăpatul zorilor, ai apus odată cu luna și stelele. Răcoarea dimineții mi-a uscat un strop de rouă pe frunte. A fost acela sărutul tău de rămas bun?

Am să te aștept din nou la noapte, iubito.