Nu imi vine s acred ca au trecut doi ani, doi ani de cand nu te-am vazut si din pacate nu te voi mai vedea niciodata...
Parca ieri ma intalneam cu tine in tren, faceai naveta pentru un job, nu erai tu foarte entuziasmat, dar era ceva nou si voiai sa incerci. Am stat de vorba aproape o ora. Mi-ai povestit cum ai schimbat cateva lucruri, cum tocmai ce pornisesi ceva cu o asociatie a studentilor... era ceva nou si interesant pentru tine, iti dadea energie si entuziasm...
Doi ani... imi amintesc cum iti spuneam, tie si Laviniei ca sunt mai bine, ca ma lupt inca cu depresia, depresie destul de grea, dar parca incep sa vad o usoara speranta. Au trecut doi ani si nu imi vine sa cred ca eu imi doream cu atata ardoare sa fiu acolo unde esti tu acum. Nu mai suortam durerea... Nu mai puteam duce si as fi dat orice sa inteleg
Thursday, January 17, 2019
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment