Wednesday, May 25, 2016

Wings

Ah, cât de deschis e cerul! Începe sa fie straniu.
Am crescut mare! Acum 5-6 ani ma întrebăm cum o sa fiu ca adult.
Îmi amintesc toate nopțile pierdute pe proiecte inutile, toate lacrimile nătângi ce au curs de teama, durere și frică. Am ajuns sa fiu asa cum trebuie sa fiu!


Draga I.,

Au trecut 6 ani de când erai plăpândă și pierdută în viață. Ești adult. Ai ajuns adultul care nu credeai ca vei fi. Îți scriu de la 6-7 ani distanță. A fost cale lunga și anevoioasa, mai grea și sinuoasă la început, dar a meritat. Drumul spre adultul din tine. Ai parul scurt, pana la umeri. Ai aceeași ochi verzi și frumoși pe care i-am iubit mereu. Ai nasul draguț pe care ți l-ai dorit dintotdeauna.

Aș vrea să îți pot spune că ești fericită. As vrea. Ai ajuns sa fii la fel de fericita cum erai acum 6-7 ani. La fel. Dar acum e altfel. E altfel pentru că nu acum nu mai inspiri fericire, ci o expiri.

Ai rămas la fel în suflet, doar mai întreaga decât niciodată. Ești la fel de fericita cum ești și în momentul în care citești rândurile astea. As fi vrut sa poată ajunge cumva scrisoarea asta tine. Poate ar fi fost altfel pentru noi.

Te-ai zbatut multi ani si te-ai obosit inutil zruncinandu-te in interior pentru lucruri care nu ai fi crezut ca le poti macar visa. Vei ajunge acolo unde nu ai fi crezut niciodata.

Constant in viata ta vor exista provocari si lupte pe multiple planuri. Sfatul pe care pot sa ti-l dau in momentul de fata este sa nu te dai batuta oricat de greu ti-ar fi. Vei ajunge doamna aia eleganta si matura cu miscari feminine, increzatoare in sine care iubeste la nebuneste un barbat care o face sa scoata la iveala cele mai frumoase elemente ale personalitii sale.

O sa calatoresti mult, la pieptul lui, in dreapta lui si la bratul lui. Va fi. Va veni. Nu te teme. O sa il intalnesti.

Vor fi multe de spus, vor fi multe de atins, varfuri de care nici nu ai habar, dar o vei face! Eu am incredere in tine! Te rog sa ai si tu!


Cu drag,
Al tau inger.


 

No comments:

Post a Comment