O rosie

[Perioada asta a anului ma face din ce in ce mai melancolica... Craciun, brad neimpodobit, cadouri... si sarbatorile de anul trecut. Ma lupt in fiecare zi cu frigul din suflet si simt cum ceva ma copleseste. Amintirile isi fac simtita prezenta.]

Odata m-am indragostit de o rosie. Era asa rotunda si perfecta, cu membrana ei fina in care se puteau reflecta priviri amoroase. Am dormit cu ea. In fiecare noapte aveam grija sa nu cumva sa o strivesc cu a mea iubire. Dormea langa fruntea mea. Indragostita si ea pana in adancul si celui mai fraged sambure, a stat langa mine nopti in sir. Se trezea si ma veghea, imi saruta fruntea cu a ei piele rece. Mi-a spus intr-o zi ca este cea mai fericita rosie, ca oamenii nu se indragostesc de obiecte, dar eu i-am negat! Stiam ce simteam pentru ea, si ea simtea, nimeni nu putea sa nege ca eu iubeam o rosie!
Povestea noastra de dragoste a decurs normal, ca orice relatie, ne bucuram impreuna de lumea ce ne inconjura, petreceam timp, ne plimbam, mergeam la teatru, ba chiar faceam mancare impreuna. Pranzul mereu era doar al nostru, iubea soarele, ii manca cu pofta razele si parca atunci era chiar mai frumoasa decat oricand. Cina era mai dificila. Ea prefera sa stea si sa ma priveasca. Ii admiram in fiecare seara chipul in lumina lunii. Stia sa ma faca sa zambesc, stia!
Am trait fericite o vreme, pana cand ea a imbatranit si a trebuit sa paraseasca aceasta lume. Eram facute una pentru cealalta, dar firul vietii e acelasi - Eu ani, ea zile. Inainte sa plece din aceasta lume am decis sa o fac fericita si sa ii indeplinesc orice dorinta. Si-a dorit sa ajunga sa imi vada sufletul. Si-a dorit ca relatia noastra sa fie pe deplin implinita, si-a dorit ca bucatele din ea sa ajunga pe buzele mele si sa ramana mereu acolo, in interior. Si asa a ramas. Am mancat-o.