Nothing Matters

Once puteam sa spun cu capul sus "and nothing else matters". Acum am alta parere. Nothing matters!
Nu am mai scris de multicel pe blog. Am trait prea multe lucruri incat nu am avut timp sa arunc un ochi pe aici. Am constatat ca e inutil ceea ce eu fac, sa ma refugiez intr-un blog. Povesteam cu bucuria unui copil anumite momente din viata mea, dar uneori durerea imi intuneca privirea. Cred ca a fost interesant sa imi vad evolutia in ceea ce priveste scrisul. Nu mai am timp sa ascriu, nu ma mai atrage scrisul, sau nu ma mai atrage scrisul pe blog. Am viata prea incarcata, sincer chiar imi place. Imi place sa nu am timp. Cred ca pana la urma voi invata cu strictete toate lectiile predate. Il las pe cel de sus sa ma ghideze spre ce crede el ca trebuie sa ma indrept. Las voia sortii sa ia parte in lucrurile din viata mea. Asa am facut mereu si de ce sa schimb ceva acum, voi pune doar lucrurile mai bine la punct. Voi face cu strictete anumite elemente. Timp e suficient. Trebuie doar sa vrei!
Ce mai conteaza acum? Nimic. Dar absolut nimic. Familia. Cred ca doar ea mai conteaza pentru mine, cei pe care ii iubesc. Ca cenusareasa eu nu o sa imi pierd pantoful. Viata trebuie traita. Asa cum este ea, cu bune, cu rele, sa stii sa bagi capul la fund cand vine valul si sa stii sa il scoti cand apa este prea mica. Sa stii cand sa tragi aer adanc in piept ca sa nu te ineci. Smile, saruta suprafata apei.
Cred ca am avut o viata normala. Absolut normala. Am trait lucruri frumoase si asta nu datorita contextului, datorita persoanelor care ma inconjurau, ci datorita mie, pentru ca am avut capacitatea de a simti. Da, adolescenta a fost cea mai frumoasa, am putut sa visez cu ochii larg descisi, sa fiu o naiva si sa iubesc. A fost frumos, dar acum, acum trebuie sa imi caut tarana, sa imi adun pietre si bete, totul pentru a-mi face un camin. O sa am tot ce o sa imi doresc, dar nu voi fi fericita datorita acelor lucruri. Imi va lipsi mereu ceva si ma voi amagi cu inlocuitori sintetici. Voi trai ca si restul lumii, voi invata de la cei mai buni cum este mersul lucrurilor. Ma intreb daca voi ranji cu o privire neagra ca am reusit sa sparg un suflet curat in bucati. Nu. Sigur nu voi avea puterea sa fac asta. Nu imi doresc sa distrug, ci imi doresc sa creez, dar va trebui sa am intelepciunea necesara sa creez doar lucruri frumoase.
Lupta interioara, dualitatea. Ce iti doresti? In ce sa crezi? Sa te iluzionezi iar, sau sa spargi pietre o viata intreaga? Vom fi masini ale viitorului, dar vom fi fericiti.