Vineeee.....

Pentru că apropierea acestui eveniment ne macină nervişorii din ce în ce mai mult în ultima vreme, trebuia să îl marchez într-un fel.

Cum să spun... e ca o... Nu. Mai degrabă e ca un ... Nici... Eh! Nu e ca nimic. E BAC-ul si nu-i puţin lucru (aviz amatorilor).

Se iau la periat primii trei ani de liceu, plini de amintiri frumoase (vom reveni la ideea asta), în care nu am făcut absolut nimic în afară de distracţie (dacă am muncit, să stiţi că urmăream un beneficiu imediat - prin urmare, tot distracţie). Se consideră şi al patrulea an, în care ar fi trebuit să ne mobilizăm. 50% s-a realizat mobilizarea: ea a muncit (şi chiar se vede). Cealaltă jumătate constituie cazul meu: mă uit la variante şi mă gândesc: "2 puncte la partea I, 1 punct la partea a II-a, 1 punct la partea a III-a, 1 punct de la ei şi trecem noi...."

BAC-ul este mai mult decât un examen. El însemnă finalul copilăriei (un fel de ritual întâlnit şi la multe triburi din Africa africane sau din pădurile amazoniene), acel moment când se termină jocul frumos al adolescenţei şi începe "viaţa de om mare" (alt joc - alte reguli, altă miză).

Gândul îmi fuge des la începutul vieţii de liceu, când cei din generaţia mea în sfârşit începeau să fie mai interesanţi (parcă vacanţa dintre a 8-a şi a 9-a le-a cauzat dezvoltarea unui crâmpei în plus de minte), iar cei cu câţiva ani mai mari, încă şi mai interesenţi (2, sau chiar 3 crâmpeie în plus).

[to be continued...]