Gând 1

Nu sunt prea bun la asta, dar... ii dau drumul

Nici nu stii cat de importanta este pentru mine siguranta ca existi. Nu am intalnit fiinta pe acest pamant care sa fie mai deschisa si mai sincera in sentimente.

M-ai intrebat de ce te iubesc... m-am intrebat si eu, dar nu am gasit un raspuns. Acesta este dar un gand.

Esti o perla rara ascunsa in cel mai adanc ocean. Si vad cum apa sarata si intunericul au afectat scoica in care te ascunzi. Tu stralucesti de propria-ti frumusete si esti atat de pretioasa chiar daca nimeni nu te-a vazut vreodata. Mi-ai aparut in vis, in repetate randuri. Un timp am crezut ca esti doar o parere. Dar vise urate mi-au chinuit somnul, cu tine singura intre pesti cu aspect monstruos. Simt ca trebuie sa te scot pe plaja, in apa mai putin adanca, sa poti vedea soarele care straluceste jumatate din zi si stelele din cealalta jumatate. Nu-mi pasa daca nu existi. Nu pot dormi oricum. Asa ca am hotarat sa ma scufund. Sa te caut.

Eu nu am cochilie. Mainile mele sunt mai bune pentru scris decat pentru inot; calatoria pana la tine ar putea sa ma schimbe: presiunea sa ma striveasca, sulful sa imi schimbe culoarea pielii, intunericul sa ma incrunte, apa sa ma sareze... Vad cum deja, nici macar la jumatatea drumului, mainile mi s-au incretit, ochii mi s-au tulburat... nu simt nici macar cat oxigen se mai afla in plamani. Poate pana sa ajung pe fundul oceanului, voi fi mai hidos decat un peste abisal - sau, la urcare, lumina imi va fi de neindurat. Nu ma voi mai intinde atunci langa tine pe nisipul scaldat de soare. Te voi conduce doar pana cand fluxul te va putea conduce spre mal, iar eu ma voi intoarce in adancuri.

Voi putea atunci, macar, sa dorm linistit cu gandul la tine.