Batranul...

sper ca va fi totul bine... am incredere in tine. ma tem doar ca atunci cand te vei intoarce acasa vei fi rece cu mine... poate chiar suparata ca te-am stresat cu telefonul. nu raspunzi la beepuri... nici la mesaje... poate chiar te-ai uitat cu dezgust la mobil cand ai vazut numele meu =(( imi pare rau daca te-am enervat iarasi :(( nici nu stiu ce sa fac. imi este atat de frica atunci cand esti rece. poate vei spune ca te-ai gandit la mine si ca ti-a fost dor, doar ca nu ai aratat-o. cum poti sa te abtii sa o arati daca o simti? si mai ales.. de ce?

simt poate o iubire prea batrana... au nu se mai cade ca tinerii sa tinda unul catre celalalt cu sufletele, cu trupurile,. cu toata fiinta lor si cu tot ce ii inconjoara... acum batranul din sufletul meu vede niste jocuri ale sentimentelor ascunse in spatele celor vizibile si nu le intelege.
"Nu-nu!.. nu acum... mai asteapta putin.. inca putin.. ai rabdare...bau!" Sentimentele sunt niste copii ce se joaca. Se amesteca, si imping, se trag, se imbratiseaza... se apropie si se departeaza.... cat de frumos..
iar batranul in genunchi isi smulge mustatile sure si sprancenele zapezite, siroaie de lacrimi curgandu-i pe obrajii palizi prin santurile ce le brazdeaza. ochii umflati se zbat cu tarie si pleoapele le freaca degete noduroase. printre pletele rare curg sudori ce ustura si ard. pieptul ii zvacneste cu patima batailor si a suflarii si gatul ii geme deznadejde.
oh.. cum isi rupe caltii din cap si tremura.... cum sfasie pielea obosita de pe obraz si pieptul cum i se despica. si cum se naste el, batranul... si cum moare el, batranul...
simte cum se sufoca si nu il mai incape pielea asta ce atarna pe trupul lui. trebuie sa scape.. vrea si el sa fuga.. vrea si el sa zburde.. vrea si el sa se ascunda si sa iasa apoi razand... vrea sa invete jocul. vrea sa joace cu ei... vrea sa nu mai fie om... vrea sa fie simtamant.
si-a lasat batrana coaja pe pamant si acum o acopera praful. trupul lui renascut paseste cu picioare de copil si vede lumina limpede si aude sunete vii.
se apropie de ei .... dar din tot focul ce-l impingea nu mai e nimic. ii vede si ii iubeste dar sta de-o parte, rezemat de trupul unui copac noduros, si ofteaza -- si spera sa vada pe trunchiul altui copac o copila, rezemata sa-si traga sufletul pentru o clipa, si sa ii intinda o mana, sa ii atinga privirea. iar cand copila va albi si, chemata de jocul copiilor, va rupe si ea pielea zbarcita, poate se va indrepta spre copacul lui si-l va lua de mana. atunci va aprinde flacara jocului si vor zburda impreuna.
dar nu se vor mai ascunde asemeni copiilor, ci vor saruta impreuna copacii si iarba si florile si cerul si buzele dulci unul celuilalt. vor sta amandoi lungiti in bataia soarelui cu trupurile lipite. isi vor sopti unul altuia viata...
un copil va veni atunci si ii va saruta pe amandoi obrajii si se va ghemui pe piepturile lor si va adormi fara sa aiba vreo grija in lume.